Chem bălțenii să boicoteze alegerile din 21 noiembrie 2021



Stimați locuitori ai municipiului Bălți, prieteni!

Aș dori să clarific niște lucruri esențiale, care intenționat le omit formatorii de opinie și reprezentanții partidului de guvernare din Republica Moldova.

Am colectat 3600 de semnături pentru a avea dreptul să particip la alegerile locale noi din 21 noiembrie din Bălți. La prima vedere acest număr de semnături nu este suficient ca să fiu înregistrată, pentru că prezentul CODUL electoral prevede 5102.


De ce bat alarma?

Pentru că ceea ce se petrece acum în Bălți este departe de valorile europene, de democrație veritabilă și de stat de drept, pentru care am luptat din 2015 încoace. După trista istorie cu populiștii la putere din 2016, bălțenii rămân în același cerc vicios. Lor în continuare reprezentanții grupurilor infracționale și culiocarii le oferă pe tavă opțiuni periculoase. Greșeste amarnic partidul de guvernare, dacă crede că astfel candidatul lor va avea șanse de a deveni primar de Bălți. Toată lumea știe cum votează bălțenii deobicei cu prezența la vot de 35%.


Este binecunoscut faptul că oamenii însărăciți, cei care plătesc mai scump pentru apă, lumină, căldură votează candidați corupți și hoți, pe cei care le dau pomene. Pentru a aduce mai mulți oameni la vot, este important să le oferim certitudinea că se întreprind masuri pentru a oferi șanse oamenilor onești și corecți de a participa la alegeri.


Chiar si buclucașul MIXT, criticat dur de societatea civila, în 2019 a oferit șanse femeilor de a participa la alegerile pe circumscripție. Pe atunci PD a venit cu abrogări la codul electoral și a micșorat numărul de semnături la 500. Ca să stimuleze femeile și partidele de opoziție a blocului ACUM să participe la alegerile parlamentare.

Astfel ajunși acolo, cei din Platforma DA și PAS au avut șanse de a distruge oligarhiatul. Și eu, și Maia Sandu, și Inga Grigoriu pe atunci am beneficiat de aceste abrogări. Acest lucru demonstrează cum o lege poate oferi șanse cetățenilor de a birui corupția, banditismul și ipocrizia din organele de conducere.

Au oare șansa bălțenii în alegerile din 21 noiembrie 2021 să stârpească oligarhia la nivel local? A oferit noua guvernare bălțenilor posibilitatea de a avea un candidat cu adevărat independent de scheme, interese și neșantajabil?


Mă miră că partidele pro europene au luat apă în gură. Și cele care au la cheremul lor CEC-ul în noua componență, și cele care au țipat din 2015 pentru eliberarea Moldovei de oligarhi, și cele nou apărute, care nici nu și-au încordat mușchii să trimită vreun candidat la Bălți!


E mai curat și frumos să stai într-o parte și să urmărești cum bălțenii se scufundă în mizerii, decât să lupți pentru ca ei să iasă din cercul vicios?


Bat alarma!


Cu prezentul Cod Electoral pot fi inregistrați doar candidații "independenți" ca Grigorișin, cel pentru care lucrează efectivul partidului lui Renato Usatîi cu toată primăria, consiliul municipal, întreprinderile municipale etc.

Cu prezentul Cod pot fi înregistrați doar culiocari și reprezentanți ai grupului infracțional Șor.

Cu prezentul Cod Electoral bălțenii vor ramane încă mulți ani subjugați intereselor meschine ale corupților.

Chem bălțenii să bocioteze alegerile din 21 noiembrie 2021!

Dacă prezența la vot va fi sub 25%, atunci vor fi organizate alegeri repetate. Până atunci Parlamentul, Guvernul și CECul să schimbe Codul Electoral, să-și facă onest lucrul și să ofere bălțenilor șanse reale de a ieși din cercul vicios al corupților și hoților.

Până atunci mai prindem la puteri și dăm lovitura corupților!

17 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
 

Ai o problemă?

 SCRIE O 

     PETIȚIE!