Coerența unui român și a celor trei bălțence

Un articol (scris de către Cătălin) plus un portret (pictat în vin de către Maria).

Mai jos va scriu cine au fost celelalte două!


"M-am întors de curând acasă dintr-un “sejur” prelungit la Chișinău. Mâine, cetățenii Republicii Moldova își aleg președintele. Din opt candidați, unul singur va câștiga.


Pandemie, sărăcie cruntă, corupție generalizată, oportunism de tot felul, populism, propagandă, manipulare, presă fără norme și deontologie (câteva excepții întăresc regula), interese economice oculte, spionaj, contraspionaj, trădători, fățărnicie, nesimțire, obrăznicie, tupeu...iată ingredientele unei societăți captive propriei sale neputințe de a-și asuma, cu text deschis, un analfabetism democratic evident.


Republica Moldova rămâne ringul unde competițiile politice sunt schimonosite de “urâțenia” actanților! Atât de jos a ajuns calitatea actului politic și electoral, atât de evidentă este transformarea Moldovei într-un pacient pe care sunt testate cele mai ciudate “vaccinuri” politice și electorale încât orice calificativ devine relativ și discutabil.


Cei răi până mai ieri par astăzi “îngeri” pe lângă “bunii” care s-au transformat în “demoni” de dragul parvenitismului politic de tip occidental!


Cei mai mari dușmani ai oamenilor sunt ei înșiși atunci când, nepăsători, relaxați și aproape inconștienți, consideră o falsă majoritate cel mai bun loc în care se pot ascunde pentru a nu da socoteală cu privire la banala, fireasca și atât de necesara judecată proprie.


Tehnica aproape freudiană a celui care a regizat și implementat toată această “tragedie greacă” pentru un popor “neechipat cultural” pentru a pricepe ce i se întâmplă cu adevărat nu a trecut neobservată.


Dimpotrivă, a fost decriptată la detaliu și urmează să fie predată cât de curând, mai ales în amfiteatrele universitare bucureștene, ca model reușit de manipulare publică la debut de secol XXI. (Primele cursuri le voi scrie chiar eu).


Un om liber este un om împăcat cu sine însuși! Orice altă definiție pentru acest concept este doar o “anecdotă” desăvârșită! Motiv pentru care, știu sigur că Moldova nu va fi cu adevărat liberă până când nu va fi condusă de oameni liberi, împăcați până la detaliu cu ei înșiși, cu munca, faptele și acțiunile lor!


Iar oamenii liberi despre care vă vorbesc sunt oamenii Platformei DA! Toți, fără excepție! Vouă vă doresc succes, nimănui altcuiva!


Iar ție, Andrei Năstase, îți spun doar atât! Ai câștigat deja! Pentru că nu ai renunțat și știu că nu vei renunța niciodată să lupți pentru lucrurile în care crezi! Și pentru că ești un bărbat adevărat care nu minte și nu-și trădează oamenii niciodată! De aia!!!"


Lena și Arina au orchestrat surpriza din birou.




0 afișare
 

Ai o problemă?

 SCRIE O 

     PETIȚIE!