Comunicat de Presă: Biserica Sf. M. Mc. Pantelimon din mun. Bălți – construită LEGAL

Pe parcursul a mai multe săptămâni în spațiul public au apărut mai multe mesaje calomnioase la adresa familiei mele de la unii politicieni, foste slugi ale lui Plahotniuc și, deoarece aceste calomnii nu încetează și, mai nou, acestora li s-au alăturat niște asociații obștești, care ascund sursele de finanțare, nu prezintă rapoartele de activitate de la fondare și pe site-ul lor nu găsești proiectele la care lucrează de mai bine de patru ani, am decis să vin cu dovezi punctuale.

Conceptul arhitectural al Bisericii cu Hramul Sf. M. Mc. Pantelimon

Conceptul arhitectural al Bisericii cu Hramul „Sf. M. Mc. Pantelimon” din mun. Bălți

Comunitatea Religioasă Parohia cu Hramul „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” din cadrul bisericii ortodoxe din Moldova, a fost înregistrată pe 22 aprilie 1999, în baza răspunsului viceministrului Sănătății, Vladimir Hotineanu, din 8.02.1999, către Înalt Preasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, în care se spune că „Ministerul Sănătății este disponibil la o conlucrare eficientă cu slujitorii Bisericii Creștine din țară pe întrebările ce țin de respectarea drepturilor pacientului: „pacientul are dreptul de a primi sau refuza ajutor spiritual și moral din partea unui slujitor al religiei sale. Pacientul are dreptul să moară în demnitate” (Legea ocrotirii sănătății 411/XII din 28 martie 1995, Art. 34, alin. 4).”

În aceeași scrisoare se vorbește despre faptul că instituțiile medicale teritoriale vor oferi spații pentru a săvârși serviciile religioase pacienților. În lista instituțiilor medicale spitalicești, emisă în data de 8.02.1999, figurează și Spitalul Clinic Republican Bălți (actual Spitalul Clinic Bălți), instituție care la acel moment nu dispunea de lăcaș sfânt pentru săvârșirea serviciilor religioase.

Certificat de înregistrare
Răsă. Vicemin. Sănătății -1999
Lista inst. medic. fără lăcașe

În 2003, la solicitarea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, INCP „Urban Proiect” (Institutul Național de Cercetări și Proiectări în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și infrastructurii) a proiectat schița de amplasare a bisericii ortodoxe pe teritoriul municipiului Bălți, str. Decebal 101.

În ziua de 14 august 2004, Primăria mun. Bălți a trimis în folosință un lot de pământ pentru construcția bisericii, aflat pe Decebal 101, aferent Spitalului Municipal Bălți (actual Spitalul Clinic Bălți), Comunității Religioase Parohia cu Hramul „Sf. Mare Mucenic Pantelimon”, conform deciziei 710 din 9 august 2004, pe baza deciziei Consiliului Municipal Bălți, ca urmare a adresării din 2.12.2003, semnată de către secretarul Eparhiei de Bălți, arh. Marchel.

Hotărâre privind darea în folo
Rsp. Primarului
Adr. Eparhiei de Bălți-Primări
Adr. parohienilor-Primăriei

Construcția bisericii este în baza proiectului de execuție, obiect APX-2005-28a-AC, elaborat în baza certificatului de urbanism pentru proiectare, nr. 388, din 12 noiembrie 2004, autorizația de construcție nr. 231 din 29.08.2006 și nr. 157 din 04.06.2008, când s-au executat următoarele lucrări: fundație, subsol, pereți, despărțitori, planșee și acoperiș.

Construcția a continuat în 2019, în baza Autorizației de Construcție nr. 106 din 10.07.2019. La moment, biserica este înregistrată în Registrul Bunurilor Imobile ca construcție nefinalizată: grad de finalizarea construcției 0-58%, iar pavilionul cu gradul de finalizare de construcție 02-29%. Datele din acest certificat demonstrează că viteza de edificare a lăcașului este una lentă, motivul este simplu: construcția bisericii cât și a pavilionului s-a efectuat din colectarea de donații de la enoriași. Totodată datele explică și faptul că mai avem de muncit până la finalizarea lucrărilor.

Conform certificatului de urbanism pentru proiectare, eliberat conform cererii din 20.05.2014, așa zisul „numărul de noi garaje construite în scuarul spitalului” este de fapt pavilionul-pangar, cofetăria, căsuța pentru paznic, fântâna, amenajarea teritoriului, și wc, ceea ce reprezintă o definitivare a conceptului arhitectural al Bisericii sf. M. Mc. Pantelimon construit legal pe terenul autentificat conform titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren, înregistrat la 07.11.2006.

Planul Arhitectural General. Astfel încât acest document reprezintă proprietate intelectuală, in imagine sunt reprezentate doar elementele cheie

Cu privire la „cablul electric de pe acoperișul clădirilor spitalului” care după declarațiile calomnioase alimentează biserica ilicit: pe marginea acestui denunț calomnios a avut loc o anchetă de către colaboratorii Inspectoratului General al Poliției.

În rezultatul acestei investigații s-a stabilit că respectivul cablu care apare într-o fotografie este cablul care furnizează internet și nu are nimic comun cu electricitatea. Din 2006, în rezultatul cererii preotului paroh către medicul-șef al Spitalului Clinic Municipal Bălți, conectarea la energia electrică, pentru utilizarea la construcția bisericii noi, a avut loc prin intermediul unui contor, după care plata pentru energia folosită a fost achitată integral. Până în prezent, biserica situată în interiorul spitalului se folosește de electricitatea spitalului, având un contor separat, la fel are și contor la apă și canalizare. De la rețeaua de energie termică, biserica este deconectată, iar sursa de încălzire este cea autonomă, generată de un cazan pe gaz, gazul respectiv racordat oficial. Pentru construcția bisericii din perioada 2006-2008, 2019, subcontractorul care s-a ocupat de lucrări se preocupa de alimentarea și din surse proprii (generator de lumină) pentru a acoperi unele lucrări care necesitau sursă de electricitate. La moment, biserica nou construită, fiind înregistrată în Registrul Bunurilor Imobile în 2019, este conectată separat la energia electrică conform prevederilor legale, iar sustragerea acesteia este exclusă. La fel biserica nou construită are contract cu Apă Canal și cu compania care gestionează sistemul de canalizare.

Adrs. privind conectarea la EE

NU există contract încheiat între Anatol Spătaru și Administrația Spitalului Clinic Bălți. Familiei mele NU i se oferă „spațiu gratuit de mai mulți ani, o încăpere de 32 m2 în incinta spitalului”. Ba mai mult decât atât, activitatea Comunității Religioase Parohia cu Hramul „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” la etajul I al Spitalului Clinic Municipal, se desfășoară fără perfectarea actelor în acest sens până la moment.

La nenumăratele demersuri ale Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, și în mod special al demersului Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove (nr. 01-02/211 din 02.11.2018) prin care se solicita acordarea suportului în vederea aprecierii statului juridic al obiectivelor de cult aflate în spațiile, proprietate publică a statului, Agenția Proprietății Publice, pe parcursul anului 2019-2020, a pornit o procedură de identificare a obiectelor de cult pe terenurile proprietate publică de stat și în rezultatul examinării dosarelor respective, au fost identificate 46 capele și 23 de biserici, dintre care 10 biserici sunt amplasate pe teritoriul instituțiilor subordonate Agenției Naționale a Penitenciarelor, 1 biserică – pe teritoriul Universității Agrare de Stat din Moldova, 7 biserici – pe teritoriul instituțiilor medico-sanitare și centrelor de plasament, 4 biserici – pe teritoriul instituțiilor de învățământ și o biserică pe teritoriu aflat în folosința Ministerului Apărării. Una dintre bisericile enunțate este biserica Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Ca să înțelegeți că forma juridică de activitate a tuturor bisericilor din instituțiile publice de stat, până la moment nu a fost identificată. Chiar dacă, Administrația Spitalului Clinic Bălți a prezentat de nenumărate ori conform Dispoziției Guvernului nr. 29-d din 29.05.2019 acordul de cooperare încheiate între instituție și Comunitatea Religioasă Parohia cu Hramul „Sf. Mare Mucenic Pantelimon”, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale nu a venit nici cu o decizie în vederea identificării instrumentelor juridice în acest sens. Conform prevederilor articolului 26, alin. (2) din Legea nr. 125/2007 privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie, „cultele religioase au dreptul de a oficia servicii religioase în orfelinate, centre de plasament pentru copii, internate, aziluri de bătrâni şi de invalizi, în penitenciare, instituţii militare, medico-sanitare, de învăţămînt, de poliţie şi de alt tip la rugămintea persoanelor care se află în ele şi cu acordul administraţiei instituţiilor respective” și nimeni nu poate pune la îndoială activitatea, inclusiv a soțului meu, care este preot paroh al bisericii cu hramul Sf. M. Mc. Panteleimon, și care, asigurând drepturile și libertățile pacienților, exact ca și alți preoți din mun. Bălți, merge la pacienți și-i mărturisește, împărtășește, le citește rugăciuni la necesitate.

DG 29-d 29.05.2019 pg1
DG 29-d 29.05.2019 pg2

În anul 2020, luna iulie în scuarul Spitalului Clinic Bălți a avut loc Conferința OT Bălți a PPPDA, ceea ce este în spiritul legii cu privire la dreptul întrunirilor și în acest sens a fost înaintată o notificare către administrația spitalului, în temeiul Legii Nr. 26 din 22-02-2008 privind întrunirile:

Articolul 5. Locul desfăşurării întrunirilor

(1) Întrunirile se pot desfăşura în orice loc deschis publicului în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber.

Articolul 9. Echipamente tehnice pentru desfăşurarea întrunirilor

(1) În timpul desfăşurării întrunirilor pot fi utilizate orice mijloace grafice sau sonore de exprimare a unor idei sau atitudini, echipament special de amplificare a sunetului şi alte obiecte specifice întrunirilor.

(2) Pentru desfăşurarea întrunirilor pot fi montate construcţii temporare. În acest caz, organizatorul ia măsurile necesare pentru a nu crea inconveniente disproporţionate participanţilor sau trecătorilor şi pentru a nu provoca pagube mediului ambiant, precum şi asigură demontarea acestora imediat după încheierea întrunirii.

După cum vedeți din informația și actele prezentate, rezultă că:

  1. Familia mea nu este proprietară a terenului, a bisericii și a pavilionului construit pe acest teren;
  2. Familia mea nu beneficiază de spațiu în incinta Spitalului Clinic Bălți, nu are interese comerciale, iar sursa de existență a familiei mele este salariul meu și afacerea noastră de familie, atelierul „Arina Spătaru”;
  3. Niciodată biserica nu a sustras din proprietatea statului bunuri materiale și nemateriale, iar alocarea terenului pentru construcție și construcția bisericii sunt perfect legale;
  4. Necesitatea amplasării parohiei în incinta ÎM Spitalului Clinic Republican Bălți (actual spitalul Clinic Bălți) este motivată de dreptul și nevoia continuă a sprijinului duhovnicesc, moral și spiritual atât a persoanelor spitalizate în cadrul instituției sus menționate cât și a locuitorilor din apropierea edificiului. Această necesitate este consimțită și în Art. 31, din Constituția R. Moldova. Totodată, accesul la serviciile divine poate și trebuie facilitat în urma cooperării cultelor religioase cu instituțiile statului, fapt stipulat în alin (4), din articolul sus menționat, care spune: „Cultele religioase sînt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.”
  5. Conform statutului Comunității Religioase Parohia cu Hramul „Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon” din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, din mun. Bălți, adoptat la data de 12 decembrie 2016, în baza procesului-verbal nr.2, din „12” decembrie 2016 al Adunării Bisericești, Adunarea Bisericească este organul SUPREM de conducere al comunității religioase, Consiliul parohial este organul de administrare, iar preotul-paroh este conducătorul comunității, deci soțul meu nu este proprietar, șef, baron, antreprenor, ci un simplu păstor al Lui Hristos, care se preocupă de sufletele oamenilor din comunitatea sa.
  6. În corespundere cu prevederile art. 26, alin. (2) din Legea nr. 125/2007 privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie, ”cultele religioase au dreptul de a oficia servicii religioase în orfelinate, centre de plasament pentru copii, internate, aziluri de bătrîni şi de invalizi, în penitenciare, instituţii militare, medico-sanitare, de învăţămînt, de poliţie şi de alt tip la rugămintea persoanelor care se află în ele şi cu acordul administraţiei instituţiilor respective” și nici un om nu are dreptul să îngrădească alți oameni în sensul promovării acestor principii.
  7. Pentru informare: În cadrul guvernului american există un Oficiu de stat pentru protejarea libertății religioase, la fel de important ca orice departament sau agenție de stat. Protejarea libertății de confesiune reprezintă un obiectiv major pentru politica SUA, dar și pentru diplomația SUA, care-și trage rădăcinile din moștenirea istorică a primilor coloniști puritani (”piligrimii” americani din 1640) și Constituția SUA, care venerează libertatea religioasă. Primele cuvinte din Declarația Drepturilor (din cele 10 amendamente ale Constituției SUA) oferă această onoare libertății religioase, deoarece, ”dacă statul ar stabili o religie oficială sau ar interveni în exercitarea libertății religioase, celelalte libertăți importante ar suferi o grea lovitură”. Al II-lea pilon al preocupării SUA pentru libertatea religioasă ține de o lege din 1998 (International Religious Freedom Act), care a impus administrației americane obligația de a afirma libertatea conștiinței religioase pe plan internațional, monitorizând situația acestui drept fundamental pe plan internațional (200 state și teritorii). Și în Raportul din 2020, Departamentul de stat al SUA monitorizează libertatea religioasă în Europa, Europa de Est, inclusiv Republica Moldova, indicând asupra factorilor care mențin anumite tensiuni, limitări și contexte politice. „Evaluările făcute în acest raport în privința Republicii Moldova sunt tehnice și atestă multe probleme. Le cunoaștem și le-am abordat nu o singură dată în discuțiile cu biserica. Multe dintre aceste probleme se cer a fi rezolvate urgent. Prin dialog și politici de aplicare a legii, toleranță religioasă, protejare a patrimoniului cultural comun. Printr-o apropiere de moștenirea creștin-democrației europene, care stă la temeliile construcției europene moderne. Constat că și în Republica Moldova există un spațiu larg de cooperare între stat și biserică, grupuri religioase și culte distincte, prin instrumentarul unei politici inclusive, riguroase, etice, fără de care problemele existente se acutizează, nu se rezolvă.”

În concluzie, în Republica Moldova, rolul asociațiilor obștești este încă puţin semnificativ în influenţarea deciziilor politice, economice sau/ şi de interes public. Iată de ce partenerii noștri europeni și SUA oferă finanțări nerambursabile organizațiilor societatii civile, care trebuie sa participe la dezbateri publice pe teme diferite, începând cu măsurile de protecţie a persoanelor defavorizate și mergând până la aspecte relativ abstracte, care ţin de starea „morala” a societaţii.

În 2015 când am ieșit la proteste antiguvernamentale, am revendicat pe lângă dreptul la libera exprimare și dreptul societății civile la influenţarea deciziilor politice şi economice, ceea ce constituie un exerciţiu democratic fundamental, pentru că pe atunci se resimțea inerţia sau subdezvoltarea societăţii civile. Astăzi, peste șase ani de munci, constat că avem îmbunătățiri la acest capitol și ne bucuram împreună de multe asociații obștești, care se fac tot mai auzite. Îmi doresc enorm ca persoanele active în cadrul acestor asociații, în calitate de patroni, muncitori din sindicate, specialiști, etc., să dea dovadă de transparență, deschidere și să fie regăsite doar ca agenti ai societatii civile și nu îndeplinind funcții și comenzi politice. Altfel va fi discreditată ideea și vom avea cu toții de pierdut: și cetățenii, și politicenii corecți, și Biserica, și asociațiile obștești.

P.S. Mai jos puteți vedea corespondența dintre mine și președinta unei asociații care s-a arătat interesată la acest subiect.

Citește și aceste articole

Săptămâna trecută, ALDE a felicitat cetățenii Republicii Moldova pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Această oportunitate istorică merită recunoscută la adevărata ei valoare și trebuie să fie startul unei transformări autentice, ireversibile a țării noastre.
Bună ziua dragi prieteni și bine v-am găsit la nouă ediție a emisiunii Arina Spătaru Live. Ca de obicei răspundem la întrebările voastre și abordăm problemele cele mai relevante pentru cetățenii Republicii Moldova.
Sunt Arina Spătaru, candidatul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) la Primăria Chișinău. Cu deviza „Stăpâni la noi acasă” vreau să aduc transformări semnificative în viața noastră.

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu