DISCURS CU OCAZIA FONDĂRII LIGII ALEȘILOR LOCALI AI PLATFORMEI DA.

Vă salut, dragi colegi, aleşi locali!

Mulţumesc mult pentru invitaţia la acest eveniment, care este unul de importanţă majoră pentru toţi cei îngrijoraţi de soarta localităţilor de baştină. Fiind deputată şi membra Comisiei parlamentare pentru administrație publică, mă bucur că am fost martoră naşterii comunităţii noi cu potenţialul atât de mare în cadrul familiei „Platforma DA”!

Reprezint vocea rară din programul de azi, da, şi în sensul timbrului vocal – vorbesc despre impactul vocilor femeilor în corul nostru, al partidului şi, în deosebi, în partitura persoanelor, care participă nemijlocit la luarea deciziilor. „20 la sută dintre primari sunt femei și această cifră reflectă cultura noastră politică” – sunt cuvintele bărbatului, bineînţeles, apolitic, d-l Igor Boțan pentru Europa Liberă. În acelaşi interviu el a prezentat un exerciţiu simplu de matematică: „Nu poate fi deschisă mai larg poarta pentru femei, pentru că la alegerea primarului avem sistemul electoral majoritar. Dacă vorbim de consiliile locale, atunci da, legea obligă partidele politice să asigure reprezentarea a cel puțin 40% de femei sau bărbați în organele elective. S-a făcut această modificare la legislația electorală care spune că printre primii 10 candidați trebuie să fie, cel puțin, trei femei, numai că legislatorul a uitat că în majoritatea localităților avem câte 9 consilieri care sunt aleși. Aşadar, dacă ai 10 candidați, pui femeile la coadă, ai îndeplinit prevederile legii, iar în Consiliul local trec cei care acumulează câte 20-30%, oricum femeile…” - rămân pe dinafară – aş completa eu.

Am un cuvânt de încurajare pentru voi, primarele și consilierele noastre. Dacă deja aţi manifestat activism și v-aţi înregistrat în calitate de candidați şi aţi învins și în cursă, credeţi în voi şi ţineţi-o tot aşa!


Pregătindu-mă pentru evenimentul nostru, eu am citit şi nişte interviuri cu primarii diferitelor localităţi patriei noastre la calm.md, şi i-am găsit foarte entuziasmaţi: „Îmi doresc ca oamenii să fie mândri de faptul că m-au ales" „Am decis să candidez pentru a contribui la dezvoltarea localității noastre" „Consider că un primar bun este acel care caută și găsește bani pentru a dezvolta localitatea".

Aceste titluri sună foarte încurajator, nu-i aşa?! Aleşii locali spun că vor să schimbe lucrurile spre bine. Şi noi dorim. Dorim să vă susţinem. Cu legile noi şi bune. Cu proiecte durabile şi eficiente. Şi o să vă ajutăm. Doar fiţi aleşi locali, adică alese şi aleşi, pentru că voi înşişi aţi ales calea aceasta dificilă, dar şi plină de binecuvântări, nu doar de provocări.


Cum scria omagiatul de azi, Vladimir Vîsoţki

Ne-ncovoiem al naibii, aşa-și dorește vîntul! Dar tu,prietene, ştii bine: în schimb, apoi, nimic nu ne va-ngenunchia, Nici pe câmpie să-nfrîngă! N-are cine!

Мы гнемся в три погибели - ну, что ж, Такой уж ветер... Только, друг, ты знаешь, - Зато ничем нас после не согнёшь, Зато нас на равнине не сломаешь!


13 afișare
 

Ai o problemă?

 SCRIE O 

     PETIȚIE!