Discursul, pe care l-am pregătit pentru consiliul Platformei DA, 28 noiembrie 2020

Dragi colegi!

O haină veche nu te deranjează, câtă vreme îți ține cald, miroase frumos și nu e lipsită de strălucire. Pentru cei, care nu sunt robi ai modei, și atunci, când le- ar cădea un nasture, înțeleg că nu e o dramă: îl vor coase la loc, purtând-o înainte. Nu fac o apologie straielor vechi, ci înțeleg că o haină nouă e o provocare, un risc. Deseori, când îmbrăcăm ceva nou, ne întrebăm, fiind preocupați de privirile celorlalți: oare îmi vine suficient de bine?


Evenimentul de astăzi ne pune serios pe gânduri: prelungim viața hainelor purtate timp de 5 ani sau ne înnoim garderoba?


" Si vis" spuneau latinii: dacă vrei, totul e cu putință. Dar, atenție, FORMIDABILA armă a voinței are nevoie de orientare strategică.


Convingerea mea este că Platforma DA are nevoie de INOVARE și nu pentru că Inovarea e o modă a zilei, ci pentru că problemele care se referă la oameni, management, strategii, politici impun ca să schimbăm procesul, pentru a obține rezultate mai bune pe viitor.

Platforma DA are nevoie de o tranziție: de la o MIȘCARE politică la un PARTID politic veritabil . Aceste schimbări, inițiate înainte de alegerile prezidențiale trebuie să aibă la bază VIZIUNE, RAȚIUNE și Maaare DORINȚĂ.


Inovația schimbă metode existente, mai rar - tradițiile, mai rar - principiile de bază, și foarte rar - viziunea oamenilor asupra lumii, ceea ce se pliază ideal pe doctrina creștin-democrată a Platformei DA.


Cei 45 mii de cetățeni, care l-au votat pe candidatul Andrei Năstase, sunt primii, alături de care putem porni procesul de Inovație. Acum, totul depinde de conducerea partidului, care trebuie sa privească NOUL , ca pe ceva

- apărut recent, creat in ecosistem; - în loc de precedentul, cu șanse egale pentru femei; - ajustat, cu predictibilitate; - îmbunătățit, cu tineri talentați și creativi; redescoperit, cu parteneriate și relații durabile.


Walt Disney a spus:" Cred în Inovație" și după o serie de eșecuri, înnoindu- și, întărindu-și echipa și muncind din greu, a devenit cel, care a câștigat cele mai multe Oscaruri din istoria Academiei americane de film.

De ce l-am adus ca exemplu?

Pentru că el a făcut REVOLUȚIE în lumea cinematografiei mondiale.

Noi tot am făcut REVOLUȚIE! Așa că haina Inovației ne-ar prinde foarte bine!




2 views
 

Ai o problemă?

 SCRIE O 

     PETIȚIE!