Magia din cutia pentru pantofi a ajuns la ediția a IV-a!

Magia din cutia pentru pantofi a ajuns la ediția a IV-a! Astfel, în perioada 1-30 decembrie 2020, la sediul AO Primăvara care ne Unește, au fost colectate peste 500 cutii magice, fapt pentru care e mulțumim tuturor participanților!


După ce au fost colectate, a început perioada de triere. O parte din cutii au fost triate la sediul AO Primăvara care ne Unește:


O altă parte au fost triate în incinta bisericii Sf. M. Mc. Panteleimon din Bălți:

Viorica Papuc, Lana Chiaburu, Mariana, Tatiana Derevici împachetează coletele pentru copiii din Fălești, Glodeni și Bălți.


În perioada 1-14 ianuarie, a început distribuirea cutiilor magice în mun. Bălți și în satele din împrejurimi. Vedeți mai jos unde ele au ajuns:


23 de copii fericiți, care au primit MAGIA în localitatea lor. Am doar un regret: că n-ați fost cu noi, să le vedeți ochișorii plini de lumină și speranță.

Încă 42 de copii, pe care i am vizitat în comuna Alexandrești, au primit darurile pe care împreună cu voi le-am pregătit.

Am adus Magie la Fălești, împreună cu Elena Bordianu , Rovena Dvorschi, Anatol Spătaru pe ploaie. E un semn dumnezeiesc! Mulțumesc celor 40 de copii cuminți, care au așteptat cuminți darurile din Bălți.

Împreună cu bunul meu coleg Tudor Tutunaru, am dus cutiile magice în comuna Heciul Nou, Sângerei. Chiar dacă am găsit primăria fără electricitate ( lucrări la rețea), lumină am găsit multă multă. Și poezii. Iar la Trifănești am lăsat cutii pentru cei trei copii, care n-au izbutit să vină la întâlnirea noastră planificată cu ajutorul asistentei sociale, a doamnei Marina.

Mulțumesc frumos și vânzătoarei, care a acceptat să fie poștașul magic.

În ajunul Nașterii Domnului, cutiile au ajuns în orașul Glodeni!

În ziua de 9 ianuarie 2021, cutiile magice au fost distribuite în Bălți. Peste 100 de copii și-au primit cutiile magice!

Scurt istoric:

Magia din cutia pentru pantofi în Bălți este o acțiune de binefacere orientată spre solidarizarea părinților din Bălți cu alți părinți din Bălți și satele din raioanele de Nord.

Deja transformată în tradiție, Magia din cutia pentru pantofi, anul acesta a ajuns la ediția a patra. Iar la baza stă o întîmplare neplăcută, prin care am trecut în toamna anului 2017, când cineva necunoscut a spart luneta mașinii mele. Până acum n-a fost identificat făptașul, care, după ce a răvășit salonul mașinii, a furat doar o pereche de pantofi, lăsând cutia goala in portbagaj și nu cred că vom mai afla cine a făcut-o. Cert este un lucru: buna mea colega Elena Bordianu , care a găsit prima mașina mea spartă, a venit cu o idee reușită: să umplem cutia pentru pantofi cu bunuri, ce le găsim acasă la îndemână: hăinuțe, dulciuri, rechizite, obiecte de igienă personală etc și să o donăm unui copilaș cu nevoi speciale. De fapt copilul este obiectivul principal, iar sarcina noastră a fost să bucurăm o mamă, o femeie, cu care suntem solidare. Pentru că nicio " mașină spartă" nu se compară cu grijile și problemele unei mame, care are copil cu nevoi speciale sau care își educă de una singura copiii.


Uite așa, un caz neplăcut, s-a transformat într-o mișcare socială din Bălți. Mulțumesc frumos tuturor persoanelor care s-au implicat la diferite etape ale acesteia: colectarea bunurilor, împachetarea cutiilor, recepționarea cutiilor pregătite de către familiile donatoare, sistematizarea cutiilor conform vârstei și sexului copilului, selectarea cutiilor conform listelor prezentate de către direcția asistență socială și grupurile de voluntari, distribuirea cutiilor către beneficiarii finali

Să vă dea Dumnezeu puteri și multă sănătate!


"Copilăria durează toată viață. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni mari ale vieții de adult. Poeții ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit. " Gaston Bachelard

Pe noi ne ajută să găsim copilăria vie din noi "Magia din cutia pentru pantofi".


Aceste emoții sunt de nedescris și poate să le trăiască doar cel, care are sufletul sincer și de neclintit. Pregătiți o cutie magică și veți înțelege la ce mă refeream.

Noi facem Magie.

Magia din cutia pentru pantofi!

34 views
 

Ai o problemă?

 SCRIE O 

     PETIȚIE!